Candidatul Chirtoacă consideră de importanță prioritară soluționarea problemelor: a) drumurilor; b) îmbunătățirii transportului public; c) construirii rețelelor de canalizare care constituie un pericol de infecții; d) elaborării unui sistem de evacuare a deșeurilor și construirii unei fabrici de prelucrare a lor; e) reconstrucției căminelor culturale, stadioanelor și terenurilor de joc pentru copii.
Legislația electorală adoptată în 1997 nu reglementează în nici un fel reclama politică prin intermediul panourilor publicitare comerciale. Pentru prima oară a apelat la afișarea reclamei electorale pe panouri publicitare comerciale private Blocul electoral “Plai Natal” la alegerile parlamentare din 2001. La alegerile parlamentare din 2005 la acest gen de agitație electorală a recurs Blocul “Moldova Democrată” și Partidul Social-Democrat din Moldova. La alegerile curente deja trei concurenți folosesc această modalitate de agitație: candidatul independent, Dumitru Braghiș; candidatul independent, Mihai Severovan și Partidul Comuniștilor care face acest lucru în mod, oarecum, camuflat, afișînd pe panouri imaginea unei tinere purtătoare a simbolurilor PC, însoțite de inscripția “Eu votez”.
Decizia CEC îi obligă, de fapt, pe Dumitru Braghiș și pe Mihai Severovan să retragă afișajul de pe panourile comerciale private în scopuri de agitație electorală, aceștia urmînd să obțină noi autorizații de la primărie. La rîndul lor, candidații vizați consideră că decizia este una obstrucționistă, dat fiind faptul că a rămas foarte puțin timp pînă la sfîrșitul campaniei electorale pentru a înlătura reclama existentă și afișarea unei noi.