“Dragi chișinăuieni!
După alegerile locale din 2003, călăuzit de doleanțele și propunerile dumneavoastră, am trasat noi planuri și idei, menite să facă activitatea autorităților capitalei mai transparentă și mai eficientă.
Fiind responsabil de soarta acestor planuri și inițiative, astăzi vă îndemn să acordați sprijinul și votul dumneavoastră pentru candidatul independent Dumitru Braghiș, susținut de Partidul “Alianța «Moldova Noastră»” — singura forță politică care și-a păstrat demnitatea și și-a asumat responsabilitatea pentru votul acordat de cetățenii țării.
Vă îndemn să faceți deosebirea evidentă între experimentele și aventurismul politic și șansele reale de a menține pentru Chișinău și locuitorii lui a calificativului meritat de Bastion al Democrației și promotor al reformelor și al integrării europene a Moldovei. Miza este prea mare, pentru a ne permite luxul unor jocuri de reabilitare a imaginii forțelor politice compromise, angajate în menținerea fonului democratic pentru derapajele anticonstituționale ale guvernării comuniste. Interesele și problemele capitalei nu admit aducerea în fruntea administrației municipale a unor oameni incompetenți sau a celora care vor servi intereselor înguste ale grupării comunisto-frontiste.
Chișinăul are nevoie astăzi de un primar cu demnitate, cu experiență politică și managerială, capabil să-și asume responsabilitatea pentru menținerea stabilității și armoniei civice în capitală”.