e-democracy.md
în română | по-русски | in english
20 iunie 2005
- Candidatul independent la funcția de primar de Chișinău Mihai Severovan a făcut, în cadrul unei conferințe de presă, un șir de declarații și apeluri: “a) campania electorală se desfășoară cu încălcări ale legislației în vigoare. S-au semnalat mai multe nereguli care favorizează candidatul Partidului Comuniștilor, Zinaida Grecianîi; b) organizația obștească Protecția Consumatorului, contrar Legii cu privire la asociațiile obștești, ce interzice antrenarea ONG-urilor în susținerea concurenților electorali, a declarat că va susține în alegeri candidatura Zinaidei Grecianîi; c) în campania electorală a candidatului PCRM sînt antrenați minori, care difuzează prin oraș fluturași, în timp ce legislația interzice antrenarea copiilor în acțiuni cu caracter politic; d) în capitală sînt difuzate foi volante ale candidatului Partidului Comuniștilor, care nu conțin informații despre tiraj și tipografia la care au fost executate, încălcîndu-se flagrant prevederile legislației electorale a RM; e) Ministerului Justiției trebuie să ia măsurile de rigoare față de organizațiile obștești care se implică în activități de susținere a candidaților, Comisia Electorală Centrală și Consiliul electoral de circumscripție Chișinău trebuie să sancționeze candidatul Partidului Comuniștilor, iar misiunea OSCE trebuie să includă în rapoartele sale pe marginea scrutinului încălcările menționate; f) partidele și candidații la funcția de primar trebuie să dea dovadă de corectitudine maximă și să desfășoare o campanie electorală în conformitate cu standardele democratice; g) numai printr-o campanie electorală corectă vom consolida imaginea Moldovei de stat democratic și vom exclude orice posibilitate de contestare a rezultatelor scrutinului din 10 iulie 2005”. (După “INFOTAG”)