Electorala 2009 | Găgăuzia 2008 | Electorala 2007 | Găgăuzia 2006 | Electorala 2003 | Partide politice | ADEPT

e-democracy.md


 în română | по-русски | in english

Alegeri / Chișinău / 10 și 24 iulie 2005 / Documente/Contestări / Gorea-Costin luliana /

Contestație a candidatului independent la funcția de primar al municipiului Chișinău, Iiuliana Gorea-Costin

Gorea-Costin Iuliana, 8 iulie 2005
 

Președintelui Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău (CECC), Ion Stratulat
din partea candidatului independent, Iuliana Gorea-Costin.

Ținem să vă atenționăm asupra faptului că actuala campanie electorală este marcată de grave încălcări ale legislației electorale, ceea ce poate servi drept motiv pentru a cere anularea sau amînarea alegerilor din 10 iulie.

În primul rînd, autoritățile au eliminat practic din campania electorală lipsindu-i de dreptul de vot pe cei circa 40.000 de studenți care își fac studiile în Chișinău. Începînd cu 1 iulie, studenții nu mai au viză de reședință în capitală.

În rîndul al doilea, autoritățile și majoritatea insituțiilor de stat, inclusiv Președintele Parlamentului, Marian Lupu, Premierul Vasile Tarlev, angajații Serviciului Pază de Stat, colaboratorii Poliției Naționale, rețeaua de distribuire a agenției Moldpresa s-au implicat nelegitim în această campanie utilizînd pârghiile de stat pentru agitație electorală în favoarea candidatului comuniștilor Zinaida Greceanii.

Propaganda electorală în favoarea candidatului comunist făcută de către persoane de prim rang din conducerea statului, folosirea resurselor materiale și administrative ale statului precum și participarea unor funcționari de stat și din structurile de forță în afișarea fotografiilor candidatului comuniștilor, reprezintă abuzuri de serviciu.

În treilea al rînd, mai multe canale de televiziune difuzate de către compania “SUN TV” inclusiv Ren TV, NTV, TNT precum și canalul de televiziune TV Rif au încălcat “CONCEPȚIA reflectării campaniei electorale pentru alegerile noi în funcția de primar în unele circumscripții electorale de către instituțiile audiovizualului din Republica Moldova” care prevedea că “Punct 3. Principiile reflectării echitabile, echilibrate și imparțiale a alegerilor sînt obligatorii și pentru instituțiile audiovizualului din alte țări, care au acces legal în spațiul informațional al Republicii Moldova.”

De fapt chiar și concepția menționată mai sus lasă loc pentru abuzuri și încălcări prin faptul că absolvesc de responsabilitate, în sensul prezentării echilibrate, echitabile și imparțiale ale alegerilor, instituțiile publice și private ale audiovizualului prin cablu, cărora nici nu li s-a solicitat să prezinte reglementările privind reflectarea campaniei electorale. Astfel punctul 4 al concepției oferă spațiu deschis pentru tot felul de fărădelegi electorale anume televiziunilor prin cablu: “4. După publicarea prezentei Concepții, instituțiile publice și private ale audiovizualului, cu emisie prin unde (eter), care activează în zonele de desfășurare a alegerilor locale, elaborează și depun în termen de cel mult 7 zile calendaristice, la C. E. C. și C. C. A. reglementările interne privind reflectarea campaniei electorale”. Astfel, pe 30 iunie la mijlocul emisiunii “Țena liubvi”, difuzate de TNT contrar prevederilor legislației a fost plasată publicitatea electorală a candidatului comunist Zinaida Greceanîi. Asemenea practici incorecte și inechitabile folosesc și cei de la canalele de televiziune Ren TV, NTV și Rif TV.

Observăm de asemenea că reportajele IPNA “ Teleradio Moldova” de la evenimentele electorale ale candidaților necomuniști sînt prezentate într-o formă cenzurată și trunchiată care lovește în imaginea concurenților electorali respectivi.

În această situație penibilă chemăm Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinau să întreprindă următoarele acțiuni:

Ținem să atenționăm CCEC că vom cere anularea sau amînarea alegerilor din 10 iulie dacă nu veți rezolva aceste probleme în timp util. Vă informăm, de asemenea, că vom prezenta toate contestațiile noastre instituțiilor europene pentru democrație, ambasadelor, mass media internaționale pentru a informa opinia publică despre încălcările și abuzurile de serviciu comise în actuala campanie electorală.