Alianța “Moldova Noastră” califică absenteismul din cadrul alegerilor noi ale Primarului General al municipiului Chișinău drept un rezultat al politicii comuniste de distrugere a autorităților publice locale din capitală și al imixtiunilor ilegale ale Puterii în procesul electoral. Refuzul alegătorilor de a participa la scrutin este o formă de sancționare a gravelor devieri de la normele democratice, comise în ultimii ani de către guvernanți.
Înțelegând gestul de protest al locuitorilor capitalei, care, la moment, face imposibilă alegerea Primarului General al municipiului Chișinău, Biroul Permanent Central al AMN a decis retragerea domnului Mircea Rusu din calitatea de candidat în procesul alegerilor repetate. Aducem sincere mulțumiri alegătorilor, care au votat pe 27 noiembrie candidații AMN, exprimând respect pentru întreg electoratul democratic, ce și-a manifestat poziția și în alte forme. În același timp, consemnăm victoria din primul tur al candidaților AMN în două localități, precum și faptul că, în altele trei, candidații AMN vor reprezenta forțele democratice contra exponenților comuniști în turul doi de alegere a primarului.
În ceea ce privește situația din capitală, aceasta reprezintă un semnal ultimativ pentru acțiunile puterii de demolare a autonomiei locale. Este evident că un număr mare de cetățeni consideră drept irezonabil exercițiul electoral. Implicarea directă și ilegală a Președintelui Vladimir Voronin în manipularea alegătorilor și în treburile municipiului este extrem de gravă. Mai mult decât atât, Puterea centrală a alocat bani de la Bugetul de Stat pentru acțiuni populiste cu efecte de propagandă electorală. Pe când, în anii precedenți, tot guvernarea comunistă a sancționat alegerea chișinăuenilor, blocând finanțarea unor proiecte vitale pentru capitală. Rezolvarea problemelor importante ale cetățenilor a fost prejudiciată continuu prin lipsirea autorităților locale de prerogativele autogestionării financiare, prin limitarea atribuțiilor Primarului General, prin hărțuirea funcționarilor publici și defăimarea permanentă a Primăriei. Toate acestea sunt agravate de decepția generală, rezultată după votul acordat pe 4 aprilie lui Vladimir Voronin de către PPCD, PD și PSL. Iată motivele reale din care majoritatea cetățenilor au considerat participarea la alegeri ca fiind lipsită de sens.
Totodată, Alianța “Moldova Noastră” atestă încercarea de a se specula absenteismul electoral pentru a se ascunde esența problemelor și a se diminua importanța institutului democratic al alegerilor. Este o abordare greșită, căci legea a funcționat normal în Chișinău până la amestecul brutal al Puterii centrale și funcționează perfect în celelalte localități ale țării. De aceea, AMN împărtășește poziția că perfecționarea legislației trebuie să vizeze, în primul rând, obligația de a reda autorităților locale autonomia reală în corespundere cu standardele europene, cu angajamentele Republicii Moldova, cu drepturile comunităților locale. Devierea de la aceste standarde, distrugerea administrației locale denotă, în mod univoc, faptul că vina pentru eșecul alegerilor o poartă integral politicile guvernării comuniste.