1. Actele legislative și normative de bază ce reglementează activitatea instituțiilor audiovizualului în cadrul campaniei electorale pentru alegerile noi în funcția de primar în unele circumscripții electorale (în continuare — alegeri locale noi) sînt:
2. Concepția determină modul, standardele și principiile generale de reflectare a campaniei electorale pentru alegerile locale noi de către instituțiile audiovizualului prin asigurarea unei atitudini echitabile, echilibrate și imparțiale față de toți concurenții electorali; protejarea libertății de exprimare, stabilirea unor norme obligatorii pentru aplicarea în practică a acestor principii de către jurnaliști, concurenții electorali, instanțele de judecată și oamenii politici antrenați în campania electorală.
3. Principiile reflectării echitabile, echilibrate și imparțiale a alegerilor sînt obligatorii și pentru instituțiile audiovizualului din alte țări, care au acces legal în spațiul informațional al Republicii Moldova.
4. După publicarea prezentei Concepții, instituțiile publice și private ale audiovizualului, cu emisie prin unde (eter), care activează în zonele de desfășurare a alegerilor locale, elaborează și depun în termen de cel mult 7 zile calendaristice, la C. E. C. și C. C. A. reglementările interne privind reflectarea campaniei electorale.
5. Reglementările interne ale instituției audiovizualului vor stabili:
6. Reglementările interne ale Instituției publice naționale a audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” se adoptă de Consiliul de observatori. Reglementările interne ale celorlalte instituții ale audiovizualului se adoptă de administrațiile acestora.
7. Instituțiile publice ale audiovizualului vor difuza gratuit materialele parvenite de la Comisia Electorală Centrală, alte materiale ce țin de educația civică a alegătorilor, inclusiv spoturi publicitare cu caracter electoral general.
8. Materialele concurenților electorali, ce conțin agitație electorală nu pot fi însoțite de comentarii redacționale, nici de titluri, fotografii, desene necoordonate cu concurenții electorali respectivi.
9. Rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală vor fi însoțite de următoarele informații:
10. Instituțiile audiovizualului, publice și private, vor evita prezentarea oricărei participări a concurenților electorali la evenimente sportive, emisiuni de divertisment, emisiuni concurs, talk-show-uri, cu excepția emisiunilor cu caracter electoral.
11. Litigiile apărute între concurenții electorali și instituțiile audiovizualului, publice sau private, sînt soluționate de către Comisia Electorală Centrală cu concursul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova. Deciziile Comisiei Electorale Centrale pot fi atacate în instanța de judecată în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova.
Pct. 11 exclus prin hotărîrea nr. 1199 din 01.07.2005
11. Instituțiile audiovizualului acordă concurenților electorali dreptul la replică sau rectificare, potrivit Hotărîrii Comisiei Electorale Centrale, în cel mult 48 de ore de la data adoptării acesteia. Ultima zi de utilizare a dreptului la replică se stabilește ziua de vineri precedentă zilei alegerilor.
12. Emisiunile cu caracter electoral vor fi programate în orele de maximă audiență, între 18.00–22.00 și vor fi evidențiate prin mijloace acustice și/sau vizuale pentru identificarea și separarea lor de alte emisiuni.
Pct.12 completat prin hot. CEC nr. 44 din 29.11.2005
13. Instituțiile audiovizualului, publice sau private, desemnează prin ordin o persoană care coordonează toată activitatea instituției legată de campania electorală. Numele de familie, telefoanele de serviciu și de la domiciliu, faxul și adresa electronică a responsabilului se comunică Comisiei Electorale Centrale și Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
14. Spoturile radiofonice sau televizate gratuite se realizează cu forțele proprii ale concurenților electorali, sau pot fi realizate cu concursul postului de radio sau de televiziune, cu punerea la dispoziție a studioului pentru emisie în direct. Durata spotului publicitar va fi de cel puțin 30 de secunde.
15. La solicitarea concurenților electorali, instituțiile audiovizualului pot oferi, contra plată, în conformitate cu tarifele în vigoare, servicii de filmare, înregistrare, montare, sonorizare, grafică computerizată pentru realizarea spoturilor publicitare electorale.
16. Limba de difuzare a spoturilor publicitare și a materialelor cu conținut electoral este stabilită de concurentul electoral sau de persoana împuternicită de el.
17. Responsabilitatea pentru conținutul spoturilor publicitare și al materialelor cu caracter electoral revine concurentului electoral.
18. Înregistrările emisiunilor cu caracter electoral sînt păstrate pe întreaga perioadă a campaniei electorale plus 3 luni după încheierea campaniei electorale; în caz de litigiu, care se soluționează prin justiție — pînă la adoptarea deciziei definitive a instanței de judecată.
19. Instituțiile publice ale audiovizualului sînt obligate, iar instituțiile private sînt în drept să organizeze pe parcursul întregii campanii electorale dezbateri publice în condiții echitabile pentru toți concurenții electorali. Dezbaterile vor fi organizate numai după expirarea termenului prevăzut de Codul electoral pentru înregistrarea concurenților electorali. Instituțiile audiovizualului oferă concurenților electorali pentru dezbateri cîte 180 de minute pe săptămînă. Acest timp poate fi utilizat pentru una sau mai multe emisiuni.
20. Concurenții electorali vor fi invitați la dezbaterile electorale în formă scrisă, cu 7 zile, iar pentru turul doi de scrutin și votarea repetată cu 48 ore, înainte de punerea pe post a fiecărei emisiuni, toți împreună sau în grupuri, formate conform unuia dintre următoarele criterii:
Pct. 20 completat prin hot. CEC nr. 44 din 29.11.2005
21. Regulile de desfășurare a dezbaterilor sînt aduse la cunoștința concurenților electorali odată cu invitația de participare și la începutul emisiunii de dezbateri electorale.
22. Instituțiile audiovizualului vor asigura, prin mijloace audio sau video, cronometrarea timpului într-un mod ușor sesizabil atît de participanți, cît și de public.
23. În emisiunile de dezbateri electorale nu se admite difuzarea materialelor publicitare în general și a celor cu caracter electoral, în special.
24. Realizatorii și moderatorii emisiunilor de dezbateri electorale au următoarele obligații:
În cazul în care invitații nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide închiderea microfonului acestuia sau oprirea emisiei.
25. Instituțiile audiovizualului, publice și private, vor crea tuturor concurenților electorali condiții egale privind acordarea timpului de antenă, respectînd principiul unui tratament echitabil, echilibrat și imparțial. Plata pentru un minut de publicitate electorală acordat concurenților electorali nu poate depăși taxa medie pentru publicitatea comercială stabilită la postul de televiziune sau postul de radio respectiv. Timpul de antenă contra plată se acordă concurenților electorali numai în baza achitării prealabile a taxei prevăzute în acordul încheiat de instituția audiovizualului cu concurentul electoral.
26. Timpul de antenă, gratuit și contra plată, se oferă în orele de maximă audiență, separat de publicitatea comercială. Telespectatorii și radioascultătorii sînt informați prin subtitre sau vocal că mesajul constituie publicitate electorală gratuită sau contra plată.
27. Timpul de antenă, gratuit și contra plată, se acordă concurenților electorali conform prevederilor Reglementărilor interne ale instituției audiovizualului, în baza cererii depuse, numai după înregistrarea lor la Comisia Electorală Centrală.
28. Timpul de antenă, gratuit și contra plată, acordat și programat la solicitarea concurentului electoral, dar neutilizat din vina lui, nu se recuperează.
29. Timpul de antenă, gratuit și contra plată, acordat și programat la solicitarea concurentului electoral, dar neutilizat din cauza defecțiunilor tehnice ale utilajului de transmisie al instituției audiovizualului va fi reprogramat conform Reglementărilor interne.
30. Concurenții electorali sînt obligați să prezinte instituțiilor audiovizualului casetele cu imprimări ale publicității electorale nu mai tîrziu de 24 de ore pînă la difuzare.
31. Instituția publică națională a audiovizualului Compania “Teleradio — Moldova” și instituțiile publice locale ale audiovizualului, în localitățile unde se desfășoară alegerile, sînt obligate să ofere concurenților electorali, pentru întreaga perioadă electorală, timp de antenă gratuit, după cum urmează:
Pct. 32 modificat prin hotărîrea CEC nr. 1227 din 12.07. 2005
32. Concurentul electoral este în drept să utilizeze timpul de antenă gratuit în mod eșalonat, în conformitate cu orarul timpului de antenă gratuit, stabilit în Reglementările interne.
33. Instituțiile publice și private ale audiovizualului sînt obligate să acorde timp de antenă contra plată tuturor concurenților electorali, respectînd principiul unui tratament echitabil, echilibrat și imparțial, pentru fiecare concurent electoral stabilindu-se un plafon de 2 minute pe zi la fiecare post de televiziune și radio implicat în reflectarea campaniei electorale, dar nu mai mult de 120 de minute la un post de televiziune și 120 de minute la un post de radio pentru întreaga campanie electorală.
34. Concurentul electoral este în drept să utilizeze timpul de antenă contra plată în mod eșalonat, în conformitate cu orarul timpului de antenă, stabilit în Reglementările interne.
35. Emisiunile destinate campaniei electorale trebuie să fie menționate în programele imprimate și prezentate în benzile anunțătoare difuzate la orele de maximă audiență.
36. Fiecare emisiune televizată sau radiofonică cu caracter electoral este precedată și urmată de anunțuri în care se indică data desfășurării alegerilor, concurentul electoral și, după caz, numele și prenumele interlocutorilor. Timpul necesar acestor anunțuri nu face parte din timpul alocat concurentului electoral.
Pct.37 completat prin hotărîrea nr. 1227 din 12.07.2005
37. În buletinele de știri ale instituțiilor audiovizualului, publice și private, evenimentele electorale urmează să fie reflectate în gen de reportaj pe principiile egalității tuturor concurenților electorali și programate într-o ediție informativă nu mai multe decît numărul concurenților electorali. Persoanele ce dețin funcții de răspundere în administrația publică și care sînt implicate în campania electorală, în cadrul interviurilor sau declarațiilor, vor comunică doar informații din domeniul lor de activitate, fără a folosi acest prilej pentru agitație electorală.
38. Instituțiile publice ale audiovizualului vor plasa spoturi informative de producție proprie referitoare la data alegerilor în volum de 2 min. pe zi cu durata maximă de 15 sec.
Pct. 39 introdus prin hotărîrea nr. 1227 din 12.07.2005
39. Timpul de antenă gratuit și contra plată nu poate fi inclus în buletinele de știri sau în alte programe informative, în emisiunile pentru copii sau în cele educaționale, în emisiunile religioase, sportive, culturale, artistice etc.
40. Autoritățile publice nu se vor implica în activitățile jurnaliștilor din cadrul instituțiilor audiovizualului, pentru a nu influența alegerile.